Centrale pe peleti - avantaje si dezavantaje

Ce sunt peletii  Peletii din lemn sunt deseuri lemnoase, deshidratate si comprimate pana la dublul densitatii energetice a lemnului verde, neuscat. Cu alte cuvinte rumegusul rezultat in urma prelucrarii lemnului este bine uscat, se supune presarii si are ca rezultat peletul. Peletul are o putere calorica mare, densitate mare, costuri relativ reduse de transport, o logistica imbunatatita de stocare si utilizare automatizata. Peletul de lemn va deveni treptat-treptat un inlocuitor viabil pentru ceilalti combustibili conventionali ( gazul natural, GPL, petrol, carbune, lemn, ulei, electricitate, etc.).

Caracteristicile peletilor:

  • Diametru: 3-15 mm (cei mai folositi sunt peletii de 6mm diametru)
  • Lungime:<60 mm
  • Greutate in vrac: ~650 kg/mc
  • Densitate:  >1200 kg/mc
  • Umiditate: <8%
  • Cenusa: <1.5%
  • Putere calorica: intre 3500 si 4500 kcal/kg

Avantajele peletilor de lemn:

  • sunt relativ ecologici, proveniti din deseuri lemnoase;
  • sursa de energie curata, moderna si ieftina;
  • autonomie foarte ridicata; functie de depozitul de peleti construit si de automatizarea centralei termice, autonomia unei centrale termice pe peleti poate fi 1 luna de zile sau chiar 2 luni de zile;
  • o centrala termica pe peleti, fiind considerata ecologica, poate fi achizitionata prin programul CASA VERDE, unde puteti beneficia de o suma de pana la 6000 RON;
  • producerea peletilor se realizeaza prin utilizarea deseurilor lemnoase si astfel se produce o curatare a mediul natural de materialele poluante pentru sol;
  • sunt neutri din punct de vedere al emisiilor de carbon, deoarece la ardere emit cam aceeasi cantitate de CO2 ( dioxid de carbon ) care a fost absorbit de copac in timpul cresterii acestuia;
  • emisia de fum rezultata din arderea peletului este foarte redusa;
  • in gazele de ardere praful este alcalin;
  • au un continut scazut de metal, iar sulfurile sunt aproape inexistente;
  • cenusa rezultata in urma arderii peletului poate fi folosita ulterior ca si ingrasamant natural deoarece este bogata in minerale
  • costul in exploatarea peletilor este mai redus decat in cazul combustibililor fosili
  • facand o comparatie cu lemnul de foc rezulta ca peletii sunt mai eficienti din punct de vedere al randamentului de ardere, puterii calorice, confortul si sigurantei in utilizare;
  • facand comparatie cu o centrala termica pe gaz conventionala, o centrala termica pe peleti va consuma, cu un cost pentru aceeasi putere termica produsa, cu aproximativ 20-30% mai redus; in cazul in care se face comparatia cu o centrala termica pe gaze cu functionare in condensatie, care are un randament mai bun decat una conventionala, o centrala termica pe peleti va consuma, cu un cost pentru aceeasi putere termica produsa, cam la fel;
  • necesita un spatiu relativ redus de depozitare, pentru 1 tona de peleti fiind necesar un volum de aproximativ 1200 – 1500 litri / 1,2 – 1,5mc.

Dezavantajele peletilor din lemn:

  • costul cu achizitia unei centrale termice pe peleti de calitate, respectiv a echipamentelor aferente ( buncar, snec, motor, pompe, supape de siguranta, vase de expansiune, etc.) poate depasi de 2 sau 3 ori costul cu achizitia unei centrale termice pe lemne obisnuite, a unei centrale termice pe lemne cu functionare pe principiul gazeificarii, a unei centrale termice electrice, cu functionare pe gaz metan sau GPL;
  • sensibilitate ridicata la sistemul de alimentare cu peleti ai centralei termice; motorul snecului se poate infunda sau chiar arde destul de repede, snecul si arzatorul se pot infunda cu peleti in cazul in care nu se face o curatare periodica la 2-3 zile si in cazul in care peletul folosit este de o calitate foarte slaba;
  • in cazul unei centrale termice pe peleti este nevoie de un spatiu tehnic destul de mare atat pentru montarea centralei, a echipamentelor aferente cat si a buncarului / depozitului de peleti, camera care sa corespunda normelor si normativelor in vigoare;
  • intreruperea curentului electric implica introducerea unor elemente de siguranta in instalatie ( ceea ce duce la cresterea investitiei initiale ), cum ar fi: generator automat pe benzina sau motorina sau UPS;
  • o centrala termica pe peleti necesita montarea obligatorie a unui cos de fum;
  • desi centrala termica cu functionare pe peleti este considerata ca fiind ecologica totusi in urma arderii peletilor rezulta degajarea unor noxe, chiar si intr-o cantitate redusa, dar tot noxe sunt; daca puneti un accent foarte important pe latura ecologica, ca si alternativa puteti opta pentru o instalatie cu panouri solare sau pentru o instalatie cu pompa de caldura;
  • alegerea peletului se face de regula pe criteriul pretul cel mai mic - cei mai ieftini peleti, iar in acest caz exista mari sanse sa luati un pelet de proasta calitate care sa afecteze functionarea corecta a cazanului pe peleti, respectiv a echipamentelor aferente acestuia.

Noutati