Reţelele de cartier folosesc o infrastructură pe cablu UTP cat5e pentru asigurarea conexiunii la client . Mai departe, de la switch-ul local (care este de obicei dedicat unei scări de bloc, sau, în cazuri de cerere ridicată, unui palier) se utilizează o infrastructură din cablu FTP, FTP cu sufa sau cablu STP până la nodul central. Nodul central este, în general, un server sau router care asigură conexiunea la internet.
O reţea mică poate avea o singură conexiune prin fibră optică sau DSL la un provider mai mare, pe când o reţea întinsă poate folosi conexiuni de fibră optică dedicate, cu canal garantat, la mai mulţi provideri, pentru stabilitate şi redundanţă. În plus, reţelele mari (cu peste câteva sute de abonaţi) înlocuiesc magistralele de cablu cu reţele proprii de fibră optică, pentru a asigura viteze rezonabile abonaţilor. Practic, în foarte multe cazuri, reţelele de cartier sunt o formă mai puţin organizată de sistem FTTB.
În plus, multe reţele de bloc asigură şi alte facilităţi abonaţilor - servere dedicate pentru jocuri on-line populare (precum Counterstrike, Warcraft etc.), servere de chat, servere de file sharing (în general prin protocolul Direct Connect), căsuţe de e-mail, spaţiu dedicat pe web etc. Alte reţele de bloc şi cartier oferă şi acces wireless în aria de acoperire pentru abonaţi.
Aproape toate ofertele reţelelor de bloc oferă trei viteze distincte pentru abonaţi - local (reţeaua propriu-zisă), care este de obicei 100 Mbps, metropolitan (care, în România, din lipsa unui exchange naţional, se referă în general doar la reţele la care s-a făcut peering direct sau exchange-uri la care reţeaua şi providerii folosiţi sunt abonaţi, în general 10-25% din resursele din România) şi extern (restul datelor din România şi Internet). Vitezele metropolitan şi extern sunt în general propuse ca vitezele maxime posibile, nu vitezele best-effort sau vitezele garantate (spre exemplu, în majoritatea reţelelor, o ofertă care stipulează 15 Mbps extern înseamnă că viteza maximă absolută va fi de 15 Mbps, în cazul în care clientul este singurul utilizator al nodului, vitezele tipice putând fi chiar şi de 10-20 ori mai mici - media de acces reală fiind în jur de 256-768 kbps).
Din punct de vedere legal, reţelele mari sunt în general societăţi cu răspundere limitată sau chiar societăţi pe acţiuni, înregistrate la toate forurile legale, posedând toate autorizaţiile legale, reţelele mici fiind asociaţii informale ale abonaţilor, nefiind considerată necesară încheierea unor acorduri legale - buna organizare şi funcţionare a reţelei fiind lăsată la latitudinea acestora.
Avantaje si dezavantaje
Reţelele de cartier s-au dezvoltat extrem de mult din cauza unor avantaje - în primul rând preţul extrem de bun comparat cu cel al providerilor tradiţionali, în special în perioada 1999-2004, apoi disponibilitatea - multe reţele de bloc fiind construite iniţial de grupuri de prieteni pentru a se putea găsi o soluţie de acces broadband (singura altă variantă fiind dial-up-ul). În continuare, preţurile oferite de reţelele de cartier sunt cu 10-15% sub ale providerilor mari.
Un alt avantaj considerabil este accesul de mare viteză la resursele din reţeaua locală şi din reţelele partenere - ducând la o abundenţă de servere de file sharing şi jocuri, şi la formarea unor comunităţi strânse de utilizatori. La acest lucru contribuie şi numărul relativ mic de abonaţi. Disponibilitatea de resurse în interiorul reţelei, şi vitezele ridicate disponibile în reţea oferă un alt avantaj faţă de ISP-urile tradiţionale, care oferă aceleaşi viteze maxime indiferent de locaţia resursei.
Dezavantajele principale sunt viteza redusă şi variabilă în internet, mai ales la navigarea pe web (viteza oferită de providerii mari este de obicei mai ridicată, iar o parte din providerii mari oferă facilităţi de burst, shaping şi cache pentru a grăbi navigarea propriu-zisă în detrimentul downloadului, lucru pe care reţelele de bloc, în general, nu îl fac, făcând navigarea pe web mai greoaie), instabilitatea (mai ales în cazul reţelelor mici), şi, în unele cazuri, lipsa de echipamente profesionale, ducând la downtime ridicat, şi chiar la probleme la nivelul utilizatorilor. În plus, o mare parte din reţele nu oferă servicii de firewall şi anti-virus la nivel de server, lăsând întreaga grijă la nivelul utilizatorilor. Unele reţele de bloc nu oferă adrese IP publice, prevenind accesul utilizatorilor la anumite servicii.
